Acces la interfața de interogare a bazei de date toponimice / ACCESS TO THE TOPONYMY DATASET
Un interes particular pentru toponimie într-un proiect a cărui definiţie majoră este landscape archaeology ar putea să pară ciudat. Am explicat ceva mai pe larg motivele acestui interes în articolul din Journal of Ancient History and Archaeology (oct. 2014, în special p. 38-41), urmând a relua aici doar câteva argumente, pe scurt. Problema apare pe segmentul nordic al frontierei analizate, între Urlueni şi Piteşti, care se desfăşoară în câmp deschis; cu toate acestea, un val (vallum) care să demarcheze clar teritoriul imperiului de barbaricum nu există decât pentru extremele acestui interval, adică imediat la nord (-est) de Urlueni şi la sud (-vest) de Piteşti. Lungimea totală a segmentului de graniţă este de 57 km, din care cunoaştem valuri de demarcaţie pentru numai 13 km, iar astăzi mai pot fi văzute (mai greu la sol, mai uşor din avion) numai cca 7 km.
Situaţia amintită este o anomalie, o excepţie de la teoria generală a limes-ului, care ar trebui explicată. O posibilă explicaţie ar fi arăturile sistematice, care au nivelat complet ruinele construcţiei antice; doar că situaţia era relativ asemănătoare (doar ceva mai bună) la finalul sec. al XIX-lea. O altă posibilă explicaţie ar fi că, în antichitate, zona în care valul lipseşte ar fi fost protejată natural de împrejurări care astăzi nu mai există, datorită alterărilor semnificative ale peisajului, în special în ultimii 60 de ani. Ne gândim desigur la păduri întinse, greu de pătruns (sugerate de chiar numele râului Teleorman, care intersectează frontiera romană exact pe acest segment, între Urlueni şi Piteşti), sau la mlaştini de nepătruns (vom vedea – Câmpia Română are un astfel de potenţial), bariere naturale, deci, care făceau inutilă construcţia unui obstacol artificial.
În teorie, cele de mai sus probabil sună rezonabil, dacă nu chiar „raţional” (fiindcă orice „anomalie” ar trebui să aibă explicaţia ei), dar de aici până la o demonstraţie ştiinţifică este cale lungă. Nu este deloc sigur că durata proiectului nostru de cercetare, sau nivelul sprijinului financiar, vor permite rezolvarea imediată a acestei ghicitori istorice; ceea ce putem face noi, acum, este să încercăm să fundamentăm studiile viitoare, probabil mai exact orientate spre problematica de paleo-mediu.
Este discutabil că studiile de pedologie, realizate pe un câmp unde s-au practicat arături adânci, zeci de ani, şi s-au folosit pesticide în exces, ar mai putea produce rezultate pe linia reconstrucţiei ambientale; este posibil, pe de altă parte, ca studiile de palinologie, pe puţinele zone umede din zonă, să poată contribui în viitor la clarificarea elementelor dominante ale mediului de acum 2000 de ani. Ceea ce putem face noi, acum, cu o finanţare modestă, este să încercăm să exploatăm resursele cartografice. Din păcate, cele mai vechi hărţi cu o detaliere suficient de bună pentru a putea să evidenţieze elementele dominante ale vegetaţiei, datează de la finalul veacului al XVIII-lea (Harta Specht, 1791), şi care oricum descrie un mediu afectat de patru veacuri de colonizare medievală şi exploatare agricolă relativ extensivă. Calcule făcute, deocamdată, pentru harta Szathmári (cu date colectate în 1856-57) arată că acoperirea forestieră era, în zona de referinţă (nord de Urlueni), de aproape 20%, ceea ce nu este în măsură să explice ciudăţeniile graniţei romane.
Hărţile mai au însă o componentă majoră, dincolo de reprezentări şi haşuri: toponimia. Deşi toponimia minoră este puţin perenă – aşa cum studiile noastre o vor demonstra, în timp – ea reflectă cu fidelitate mediul ambiant; dar nu la momentul înregistrării numelor, ci cu referinţă la o stare de fapt mai veche cu câteva sute de ani. Chiar o anchetă pe hărţi recente (cum sunt hărţile militare ale finalului de veac XX) relevă supravieţuirea a numeroase toponime forestiere, deşi pădurile, ca atare, au dispărut de mult.
Bazându-ne pe această proprietate de „remanenţă” a toponimiei, reflectând deci realităţi mai vechi decât momentul înregistrării lor cartografice, am început realizarea unei baze de date toponimice, bazate pe toate sursele cartografice disponibile. La momentul inaugurării acestei pagini introductive, în această bază de date există colectate toponimele din harta Direcţiei Topografice Militare (mai departe DTM), realizată în anii 1970-80, şi cele din A Treia Ridicare Topografică Austriacă (mai departe 3A). Sunt în curs de colectare date din alte surse, care vor fi dezvăluite mai târziu.
Deşi interesul major al cercetării se leagă de segmentul Urlueni-Piteşti, pentru a înţelege mai bine mesajul pe care toponimia îl poate transmite am extins cercetarea de-a lungul întregului traseu al Limes Translutanus (deocamdată la sud de râul Argeş), dar şi în lateral, pe o fâşie de 25-30 de km, la est şi la vest de fosta frontieră romană. Limitele geografice ale investigaţiei vor fi disponibile într-o secţiune a site-ului nostru care astăzi încă nu există (se va numi ceva de genul „materiale”, sau pur şi simplu „download”).
Desigur, problema este documentată în fişiere din clasa GIS, care asigură platforma cea mai inteligibilă pentru corelarea unor toponime de epoci diferite; deocamdată, însă, numărul de specialişti capabili de a lucra în GIS este redus, aşa că am decis că vom transfera toate datele într-un format de baze de date, care este mai uşor accesibil oricărei persoane cu o educaţie peste medie. Baza de date pe care o prezentăm publicului nu este, deci, decât o interfaţă – mai prietenoasă – a aplicaţiilor numite, pe româneşte, Sisteme Informaţionale Geografice (SIG). Ambele seturi de date for putea fi consultate de orice va dori acest lucru.
Structura bazei de date pentru toponimie este descrisă, relativ pe larg, în Secţiunea 4 a Raportului ştiinţific al Etapei de execuţie 1 (5 decembrie 2014), care poate fi consultată din meniul alăturat.
Motivele pentru care punem la vedere această bază de date sunt multiple. În primul rând dorim să convingem toată comunitatea ştiinţifică cu tangenţă la problemă (istorici, geografi, lingvişti, posibil şi geologi, ecologişti, eventual alţii) că toponimia reprezintă un tezaur încă aproape complet ne-explorat. În al doilea rând, dorim să folosim experienţa lingvistică a cititorului pentru a ne îmbunătăţi înţelegerea teritoriului în care activăm. Aşa cum curioşii vor avea ocazia să constate, toponimia se constituie din două mari surse: nume de persoane (clasificate drept „patronimice”, câtă vreme numele se moştenesc în familie) şi descriptori ambientali. Cei din urmă vin dintr-o limbă română foarte veche, pe care nu totdeauna reuşim să o înţelegem, chiar făcând apel la dicţionare (cele accesibile, desigur…). Suntem convinşi că cititorii care s-au format în mediul lingvistic din sudul ţării, eventual în zona rurală, vor avea sugestii interesante. Cu atât mai mult sperăm că lingviştii profesionişti ne vor întoarce serviciul, cu explicaţiile cele mai pertinente, pentru cazurile mai dificile. În acest scop vă rugăm să folosiţi adresa esteo60|at|yahoo.co.uk.
Acest proiect toponimic – parte a proiectului de cercetare Limes Transalutanus – beneficiază deja, la momentul lansării publice a acestei pagini (decembrie 2014), de cooperarea unor specialişti care nu fac parte oficial din echipa Limes Transalutanus, având statut de voluntari. Vom aminti aici pe dr. Cristina Anton Manea (istoric medievist, MNIR), dr. Irina Cîrstina (istoric medievist, Muzeul Judeţean Dâmboviţa) şi dr. Iosif Cămară (lingvist, Universitatea Al. I. Cuza Iaşi). Avem chiar promisiunea că iniţiativa noastră, redusă deocamdată la un perimetru de cca. 6000 km pătraţi (aproximativ echivalentul unui judeţ), să fie extinsă în zonele proxime (spre râul Olt, sau spre munţi, de pildă), prin efortul altor grupuri, care însă vor utiliza aceeaşi bază de date, aceeaşi clasificare a toponimelor şi aceeaşi metodologie. La momentul în care acest lucru se va întâmpla, vă vom aduce la cunoştinţă.
Suntem fericiţi că în România există şi experţi care doresc să coopereze pentru progresul unui proiect de cercetare din interes pentru scopurile propuse, şi nu pentru avantaje materiale. Vă asigurăm că suntem deschişi oricărei cooperări dezinteresate.
Ceea ce inaugurăm în aceste zile este prima bază de date toponimică accesibilă oricui. Sperăm să fie un imbold către crearea unor baze de date de acoperire naţională, în beneficiul ştiinţific – şi cultural! – al tuturor.
(21 decembrie 2014)
Actualizare, 6 ianuarie 2015
Am finalizat culegerea datelor GIS pentru Harta Szathmári (1864) şi am încărcat datele în baza de date. În acest moment sunt deci disponibile, pentru teritoriul studiat, trei surse distincte: harta Szathmári, A Treia ridicare austriacă şi harta militară din anii 80 ai veacului trecut, totalizând 3137 de înregistrări.
O prezentare a hărţii Szathmári va fi în curând accesibilă. De asemenea, într-un viitor deloc îndepărtat, tot materialul va fi disponibil şi în format compatibil Google Earth.
Actualizare, 6 februarie 2016
S-a finalizat toponimelor de pe toate sursele avute în vedere. Acestea sunt următoarele:
- Harta Direcției Topografice Militare (acronim DTM), anii 70 și 80 ai sec. XX
- Planurile Director de Tragere (acronim PDT), dintre 1916 și 1967
- A Treia Ridicare Topografică Austriacă (3Aus), cu date colectate la finalul veacului XIX, cu trapeze publicate în jur de 1910
- Harta Szathmári (Sz), publicată în 1864
- Harta Specht (Sp), finalizată la 1792
Toponimele sunt accesibile, aici, în format bază de date, iar în secțiunea Materiale, ca fișiere Google Earth (kmz).
Actualizare, 8 ianuarie 2019
Ca urmare a debutului unui nou proiect de cercetare (HiLands, 2018-2022) cercetarea toponimică a continuat cu linia graniţei transalutane din zona montană, inclusiv în areale de interes pentru controlul coridorului strategic, respectiv de la Râul Doamnei, în vest, până la Valea Prahovei, în est.
La începutul lui ianuarie 2019 au fost transferate din aplicaţia GIS în baza de date cca 3400 de toponime, din perimetrul mai sus amintit, acoperind o suprafaţă de peste 6000 km pătraţi. Toate toponimele din această serie provin din harta militară a anilor 1970-80.
La acest moment baza de date accesibilă publicului conţine peste 10400 de înregistrări, marea majoritate toponime (dar şi patronime). Căutarea în aplicaţia dedicată (vezi link-ul de acces la începutul acestei pagini) va produce deci rezultate din ambele proiecte de cercetare. Rezultatele noi se distung uşor de cele vechi, numele judeţelor fiind scrise cu majuscule. În plus, aceste toponime noi nu au doar coordonate, dar şi elevaţie, fiindcă noul proiect operează în zona montană, iar elevaţia este relevantă.
^ sus
Such an interest on toponymy within a research project defining itself on the field of landscape archaeology could look weird, at least in Romania. We already gave some longer explanations in a paper published in Journal of Ancient History and Archaeology (Oct. 2014, esp. 38-41), recalling here just some.
We have a problem on the northern segment of the analysed frontier, between Urlueni and Pitești, where the border is developed in an opened field. Despite that, a frontier embankment, supposed to clearly exhibit the limit of the Empire, one can find only at the extremities, north of Urlueni and south of Pitești. The total length of this segment is 57 km, from which an embankment – no matters how flat – is known only for 13 km.
This situation seems an anomaly, an exception from the known rules of making a frontier, which should be explained, sooner or later. One possible answer could be the centuries of ploughing, which would have been completely flattened the antique structure. The worst part of the modern agriculture is yet referring only to the last seven or eight decades, but the first description provided by Pamfil Polonic, in the late 19th century, gives almost the same description as today. But maybe this is not the answer…
Another possible explanation could stand on the hypothesis that some natural conditions – today disappeared or just invisible – would have made useless an artificial obstacle. One can consider virgin forests, almost impenetrable, suggested by the river name Teleorman (“The Mad Forest”), river intersecting the Roman Frontier exactly in the middle of this segment. Forests or large swamps, in other words “natural obstacles” could have secured the area. This second hypothesis sounds reasonable, because any “anomaly” should have an explanation; but a scientific proof would be much better…
In the lifetime of this project it is highly unlikely that we could be able to break the mystery; what we can do in the meantime is to bring all the possible – and affordable – arguments which do not ask an environmental research, which is not only beyond our skills, but also much beyond our budget. This is exactly why an investigation about the toponyms fits into the present project.
It is highly doubtful that pedological studies are feasible on the fields where deep ploughing and lots of pesticide were done for many decades. The humid areas – needed for palynology – in the northern part of the project are rather absent, decreasing the possibility to define the natural environment from two millennia ago. What we can do, with our knowledge and the small budget, is trying to get the full interest from the study of cartography. The oldest maps having a detailed scale (better than 1:200,000), available for Muntenia, are not newer than the end of the 18th century (Specht Map, 1791). That map has yet considerable errors of geometry and it is not trustfully. Calculations made on Szathmári Map (1864, with data collected in 1856-57) show that in the area north of Urlueni the forestry cover was not greater than 20% in the mid 19th century, which is not good enough.
But those detailed maps have not only graphical representations of the forests; they have also toponyms. At the time when this web-page was published, there were processed the later (accessible) military map (dated in 1970s and beginning of 1980s), and the Third Austrian Survey (data collected after 1868, published around 1910). Although the major problem is located in the northern area of study, in order to understand better the natural conditions from an indefinite past, on the corridor of the former Roman frontier, we have extended the cartographic investigation on the entire length of the project (160 km), taking also a strip of land 25 km wide at each side. The geographical limits of this toponymical project are to be found under the menu “Downloads”.
Of course, our documentation is native in a GIS application; nevertheless, the users of such applications are still in small numbers, at least in Romania; this is why we have decided to duplicate all data in a database publicly accessible, via Internet. The structure of this database is described in section 4 of the Interim Report no. 1 (2014, see the main menu).
We have several reasons to put this database in public service. First of all, we would like to persuade the scientific community (from Romania, because abroad is not the same case) that the toponymy is a historical source which is still not yet explored. Secondly, we would like to use the linguistic experience of our readers to improve our understanding of the territory on which we are working. The small toponymy has two main sources: the anthroponyms and natural descriptors. The last are coming from a very old Romanian language, not always clear. We are expecting suggestions at esteo60|at|yahoo.co.uk.
(21 December 2014)
Update, January 6th 2015
We have finished recording GIS data for Szathmári Map (1864) and loaded it in the SQL database. At present, there are available three sets of data: the aforementioned, the Third Austrian Survey, and the recent military map (1970s).
A short presentation of the Szathmári Map will be soon available (see Documentation in the main menu).
Update, February 6th 2016
Other sets of cartographic data were added, as follows:
- Planurile Director de Tragere (app. “Cannon Shooting’s Plan”), 1916-1956.
- Specht Map (1791-92)
The toponyms are to be found here, as a database, and as maps under the menu “Downloads”, as Google Earth files (kmz).
Update, January 8th 2019
A new research project (HiLands, 2018-2022) is developing along the Southern Carpathian Mountains, from Bran Pass to Oituz Pass. The Western part of this geography is concerning also the mountainous sector of Limes Transalutanus. This is why the territory comprised between Doamnei River (north of Piteşti City) and Prahova Valley (south of Braşov City) made the object of a new campaign of collecting place names. So far there were transferred from the GIS application into the database about 3400 new records, all taken from the military map from 1970s-1980s (1:25,000). Other cartographic sources will be considered later.
The search machine will return records from 2014-2019. The new ones (depending on HiLands) are easily distinguished due to the fact that they contain the elevation of each point, relevant information for mountain archaeology.
Acces la interfața de interogare a bazei de date toponimice / ACCESS TO THE TOPONYMY DATASET
^ top
